De Lavinia Brîndușa
O plimbare lentă într-o zi frumoasă și însorită de ianuarie m-a transformat într-o ființă melancolică și curioasă. Nu-mi puteam imagina că aceste clădiri pe lângă care treceam aproape zilnic pot ascunde atât de multe povești interesante. Plimbarea mea lentă se transformă într-o călătorie alertă prin trecut. Devin din ce în ce mai entuziasmată și mă simt de parcă mi-aș fi luat porția de jogging pentru ziua de azi; doar că nu respir așa rapid din cauza efortului fizic, ci pentru că sunt încântată de ceea ce-mi șoptesc aceste clădiri. Ascultă și tu! Nu-i așa că au o voce ciudată? Ție ce-ți spun? Povestea cu Pomul de Fier sau pe cea a Copacului Breslelor? Este una și aceeași îți spun eu! Iar dacă nu ai ieșit încă afară, sau nu ai timp să aștepți să-ți șoptească, îți voi spune eu pe scurt despre ce este vorba.
Copacul Breslelor sau Pomul de Fier este acel „obiect ciudat“ pe care l-ai observat poate și tu la intersecția străzilor Grisellini și Proclamația de la Timișoara. “Obiectul ciudat” devine interesant atunci când afli ce este de fapt și care-i povestea lui. Pomul de fier este de fapt un copac învelit într-o armură de fier, legat cu un lacăt fără descuietoare în care, de-a lungul timpului, au fost bătute cuie. Atunci când vine vorba despre povestea și scopul instalării acestui copac lucrurile se complică.
Locuitorii Micii Viene au variante diferite, fiecare interesantă în felul ei. Unii spun că acesta fusese folosit pe post de stâlp de care erau legați caii la potcovar, iar cuiele din armura instalată în jurul său erau bătute pentru a-l vindeca și a-l proteja pe acesta.
O alta povestioară de-a timișorenilor spune că Pomul de Fier era pe vremuri de fapt un Stâlp al Infamiei, cuiele fiind bătute pentru a-i proteja pe spectatorii măcelului de spiritul celui executat.
Însă cea mai cunoscută variantă a poveștii Pomului de Fier spune că acesta este de fapt un obiect destul de frecvent în spațiul vorbitorilor de limbă germană și că acesta are legătură cu ucenicii care treceau prin oraș cu scopul de a învăța meserie de la diferiți maiștrii. Ajunși într-un oraș nou, ucenicii trebuiau să bată un cui cu inițialele lor în pomul orașului pentru a demonstra că au fost acolo și ca au lucrat pe lângă cei mai pricepuți maiștrii din zonă. Originea acestui obicei provine dintr-o legendă: un tânăr ucenic care se pregătea pentru meseria de lăcătuș. El dorea să poată fabrica lacăte care să nu poată fi sparte de nici un hoț. Pentru ca acest lucru să se poată împlini, ucenicul a încheiat un pact cu diavolul, care urma sa-l învețe cum să realizeze asemenea lacăte, iar în schimb tânărul trebuia să-i ofere sufletul ca recompensă.
Casa lângă care a fost instalat acest pom a funcționat mult timp ca han, un loc de întâlnire pentru vizitatorii Timișoarei medievale și un loc în care erau adăpostite calfele călătoare, așa cum arată pictura bănățeanului Andreas Ferch, realizată acum aproximativ 100 de ani. In 1930, la sindicatul meșteșugarilor din Timișoara se mai găseau emblemele profesiunilor sau ale breslelor mezelarilor, măcelarilor, tâmplarilor, fierarilor-rotari: un porc aurit, o rindea şi un compas etc.
Acum aproximativ 20 sau 30 de ani lacătul a dispărut, iar copacul a fost rupt din perete. Din fericire Pomul breslelor a fost recuperat de autorități, putând fi admirat azi la Muzeul Banatului. În locul inițial în care fusese amplasat acesta putem vedea azi o copie fidelă a originalului. Pe ramul stâng superior al trunchiului se află o ţintă cu cap mare, rotund, pe care e incizat „P. Welochi”. Mai jos putem găsi o floare romboidală pe care sunt gravate inițialele A.S. Pe ramul drept e fixată o ţintă cu capul rotund pe care e dăltuită o liră. Un alt cui are floarea în formă de dublu romb sunt gravate inițialele J.M. Alte două ținte, una cu floarea rotundă iar cealaltă cu floarea ovală, se află inscripțiile SR, respectiv LP. Alte trei cuie au marcate pe ele literele NS, WS şi FR.
Dincolo de toate aceste legende trebuie să recunoaștem că Pomul Breslelor reprezintă un monument important pentru timișoreni, înfrumusețând patrimoniul urban al Micii Viene și amintindu-ne de trecutul fructuos al micii noastre Viene: Timișoara.