Anca e o timișoreancă plecată de aproape 1 an în Liban. A mers acolo pentru că a vrut o provocare nouă, să facă lucruri care contează și să cunoască lumea. Am prins ocazia să-i adresez câteva întrebări despre ce face acolo, cum sunt libanezii față de români și cum e departe de casă. Are o experiență… wow! Și mi-a trimis și niște poze super. Dar cel mai bine o las pe ea să-și spună povestea.
Intră în scenă Anca.
Spune-mi mai multe despre tine și ce făceai in Timișoara.
Eu sunt Anca, o rebelă introvertă, cu spirit extrovert uneori. Îmi place să citesc, sunt superfan Harry Potter și mă plimb des cu bicicleta. Toată viața am stat în Timișoara. Am făcut voluntariat în liceu (Salvați Copiii, Consiliul Local al Tinerilor) și apoi am intrat la FEAA, unde am absolvit Economie și Afaceri Internaționale. În primul an am și intrat în AIESEC. De atunci nimic nu mai e la fel pentru mine.
Cum ai ajuns în Liban? Ce faci acolo mai exact?
AIESEC, fiind o organizație internațională și foarte dinamică, îți oferă multe oportunități. Am aplicat deci în echipa de conducere AIESEC în Liban și am fost aleasă. Ce fac mai exact – trimit tinerii libanezi să facă voluntariat în alte țări, să iasă din zona de confort, să se dezvolte și să se întoarcă la un alt nivel de apreciere a ceea ce au.
Care sunt diferențele dintre români și libanezi?
Hmmm … aș spune că libanezii sunt un fel de variantă mai exagerată a românilor, cu bune și rele. Mai bogați, mai bârfitori, mai preocupați de capra vecinului, mai nepăsători, mai generoși, mai gălăgioși, mai curioși. Dar cu mult potențial, versatili, vorbesc 3 limbi străine.
Pentru ei cariera și familia sunt foarte importante, la fel și ”renumele”. Fiind o țară mică, toată lumea cam cunoaște pe toată lumea și familiile se știu după religii, secte etc. Tinerii au tendința de a nu le păsa mereu de ”proveniența” altor libanezi, colegi sau prieteni, dar deseori sunt influențați de părinți. În general sunt libertini, călători, își iubesc și urăsc țara în același timp, sunt foarte diverși. Pe ei diversitatea nu îi unește neapărat, ci îi divide câteodată.
Sunt foarte, foarte generoși și ospitalieri și sunt mai organizați decât spune faima Orientului Mijlociu în general (egipteni, tunisieni etc.).
E o țară minunată, aș recomanda oricui să vină aici să vadă cum e. Să-și facă prieteni libanezi, să testeze viața așa cum e ea. Deși în fiecare săptămână primesc mesaj de la MAE cu alertă de călătorie în Liban, îmi susțin părerea. Niciodată nu m-am simțit în pericol aici, nici măcar când a fost un incident cu Hezbollah acum ceva vreme.
Mancarea cum e? 😀
O să plâng cu lacrimi amare când o să plec, pentru că primul lucru pe care l-am iubit din prima a fost mâncarea. Eu sunt pretențioasă la mâncare, nu mănânc orice și oricum, dar aici … wow. Pur și simplu are un gust formidabil și e condimentată și delicioasă. N-ai cum să o descrii, trebuie să o încerci. Noi ca români avem stereotipul că ”daaa, șaorma”, dar e mai mult decât atât.
Viața e și cam scumpă aici, așa că nu mereu îmi permit să mănânc în oraș, dar e ok – am învățat să gătesc (nu foarte mult, dar acceptabil) și în general să fiu mai independentă, nu doar cu mâncarea.
Care este cel mai frumos moment de cand esti plecata?
Nu prea gândesc în extreme de genul ”cel mai”, pentru că e greu de ales. Dar cred că ar fi momentele petrecute cu echipa de aici, în ultima noastră conferință din mandat. Am râs și plâns de drag. Am simțit că avem impact și că ce facem aici contează, că suntem conectați la un nivel profund. Lucrez cu niște oameni tare frumoși, și jumătate din experiența de aici ei mi-au făcut-o, și sunt recunoscătoare mereu pentru că mi-au fost dați.
Sunt frumoase și zilele în care soarele strălucește și poți să admiri marea în splendoarea ei. Îți oferă așa un sentiment nemaipomenit de pace.
Dar cel mai greu moment de cand ești plecată? Ce-ți lipsește cel mai mult?
Nu am avut un șoc cultural foarte mare, dar clar mi-a fost greu să mă obișnuiesc cu traficul, infrastructura greoaie, lipsa de electricitate sau apă caldă uneori. Îmi lipsește pâinea românească scoasă proaspăt din cuptor, smântâna, bicicleta mea, mama, sora mea Daniela și prietenii mei.
(Am întâlnit-o pe Anca atunci când s-a întors în țară. Mereu o vedeai cu o felie goală de pâine în mână, mestecând 🙂 )
Cum au reacționat familia și prietenii atunci când le-ai spus ca pleci in Liban?
Normal că s-au opus, mi-au spus că nu sunt în toate mințile, că nu e ”safe” și apoi mi-au spus să fac ce vreau, că doar e viața mea. Am avut prieteni care m-au susținut orice-ar fi și prieteni care s-au îndoit un pic. Oricum aș fi făcut ce voiam, doar v-am spus că sunt o rebelă.
Ai mai ajuns acasă de cand esti plecata?
M-am întors doar o dată, după 6 luni, în decembrie. Am stat doar 1 zi acasă. M-am întors pentru o conferință AIESEC la care am avut onoarea să fiu invitată, împreună cu Președintele meu de aici.
Cum se vede Timisoara de la 1790 km distanta? 🙂
Se vede într-o continuă schimbare. Sunt curioasă despre ce e nou, încerc să fiu la curent cu se mai întâmplă în spațiul timișorean. Văd multe inițiative frumoase și desigur apreciez altfel faptul că trăiesc în Timișoara.
Aș spune că nu e vorba doar de Timișoara, ci de întreaga Românie. E incredibil să vezi cum ți se schimbă percepția despre țară când ești în afara ei. Cred că noi ca români, sau noi ca oameni, judecăm prea mult, cunoscând atât de puțin. Ne judecăm pe noi și îi judecăm pe alții. Dar nu facem nici un efort să înțelegem întâi. E ok, așa învățăm toți.
Ai trăit ceva experiențe „interesante” datorită faptului că ești româncă?
Aici libanezii sunt obișnuiți cu românii cu tipicul stereotip de țigani sau prostituate sau ”Eastern Europe” standards – asocieri cu Rusia, de exemplu. Uneori mi-a venit să-mi ies din pepeni, dar apoi am realizat că și noi credem că Orientul Mijlociu e un deșert în care oamenii circulă pe cămile și m-am liniștit.
Nu știu ce să zic, nu cred că am trăit ceva inedit. Faptul că ești străin îți conferă doar o aură mai ”interesantă” și lumea e curioasă să afle despre tine, țara ta, și desigur sunt supergeneroși și onorați că ești invitatul lor. (”Welcome to Lebanon”)
Ce alte experiențe interesante ai mai trăit?
Am fost invitată la o nuntă în vara trecută, o nuntă druză, una din sectele religioase de aici. Toată lumea se împopoțonează, ca de obicei și vrea să arate bine. Mie coafura și machiajul mi le-au plătit mama fetei care m-a invitat. Deși nu am vrut, nu am cerut. Nunta în sine a fost interesantă, cu dans specific de-al lor ”dabke” și muzică arăbească. A fost ceva diferit, categoric.
Lumea e foarte drăguță și politicoasă aici. Am mers la multă lume acasă. Ori la casa lor din munți, ori la casa lor din Beirut, și am și dormit peste noapte la ei. Și apoi părinții desigur ne-au tratat cu masa plină. Inclusiv de Crăciun am primit 2 invitații la cină.
Tot vara trecută am avut un proiect cu refugiații sirieni și am fost și eu cu internaționalii voluntari în tabăra lor. Sincer, mi s-a rupt sufletul în două să văd în ce condiții trăiesc și cât de mult își doresc să se întoarcă în Siria. Nimeni nu e fericit cu situația (Libanul că are atâția refugiați, și refugiații că trăiesc în Liban în compromis), dar fiecare face ce poate să-i ajute.
Mereu sunt proiecte, donații, programe pentru într-ajutorarea lor și m-am bucurat că am fost să văd cum trăiesc și învață. O asemenea experiență te pune brusc la crunta realitate pe care alții o trăiesc zilnic.
Ah și, am fost invitată de o prietenă care tocmai s-a angajat ca profesoară, să vin să le vorbesc copiilor despre România. Mi s-a părut foarte haios că au fost dezamăgiți de faptul că Dracula nu e real. Dar am fost impresionată de inteligența lor (clasa a 6-a) și de cât de curioși erau de persoana mea. M-am simțit ca o persoană faimoasă. Am primit și o întrebare interesantă la un moment dat ”Miss, în România oamenii sunt discriminați după culoarea lor?” … voi ce i-ați fi răspuns?
Ce planuri ai pentru viitor?
Vreau să mai călătoresc, să îmi testez limitele, să am experiențe faine, povești și oameni diverși de la care să învăț continuu. Să cresc ca persoană. Și apoi să mă întorc în România și să fac ceva care să merite pentru comunitate.
———————————————