Un articol de Iasmina Alstani.
Se spune că anii studenţiei sunt cei mai frumoşi. Şi sunt pentru că atunci e vârsta la care poţi experimenta tot ce-ţi trece prin cap, îţi permiţi să faci cele mai mari nebunii fără să-ţi pese prea mult în cazul în care greşeşti în vreun fel. Şi pe deasupra, cât de mari ar putea fi consecinţele? Noi ştim că totul se rezolvă. Dar, cea mai importantă e aventura în care porneşti la drum. Mulţi dintre noi, studenţii, experimentăm o lume nouă, o viaţă nouă (şi mă refer aici la viaţa de cămin), un oraş nou. Aşa începe totul. Şi aşa a început şi pentru mine. Iată-mă acum aproape de finalul perioadei academice şi pe punctul de a deveni un om independent în adevăratul sens al cuvântului şi în situaţia de a reflecta asupra momentelor de glorie ale studenţiei mele. Iată cum a început totul…
Timişoara şi UVT m-au învăţat multe, dar, mai presus de toate, şi-au deschis porţile larg înaintea mea şi m-au încurajat să experimentez cât mai multe. Aşa a început aventura mea…în SUA. Şi nu a fost numai una, au fost două. Şi nu a fost numai în SUA, ci şi în Europa cu Erasmus+. Deci da, ţi-ai dat seama bine. Sunt un student internaţional şi multicultural şi o spun cu încredere.
Nu-i aşa că toţi ne dorim să nu mai depindem de părinţi când ajungem la facultate? Ei bine, aşa mi s-a întâmplat şi mie. M-am hotărât eu după primul an de studenţiei să-mi iau şi eu un summer job. Zis şi făcut. În ziua în care mi-am depus aproape toate CV-urile şi chiar pe ultimul pe care îl mai depuneam, am fost sunată de managerul fast-food-ului la care aplicasem. Nu ştiam eu atunci „cu ce se mănâncă” asta. Chiar a doua zi am mers în probă şi, bineînţeles că m-au oprit. Doar nu e cine ştie ce filozofie. Dar ghici ce? Nu mai avusesem un job până atunci şi turele lungi s-au dovedit a fi un adevărat chin pentru mine. Cu chiu cu vai am rezistat glorios două luni şi, cum a început anul universitar am hotărât că era timpul să schimb ceva în viaţa mea.
Pe 16 octombrie 2012, după două zile de discuţii şi ascultat poveşti incredibile despre veri petrecute în alte ţări, eu am hotărât că merg în SUA, nu în Spania, aşa cum îmi propusesem iniţial (Studiam engleză-spaniolă la Litere, UVT). Aşadar, determinarea mea şi dorinţa de a experimenta culturi şi civilizaţii noi era mult prea mare. De altfel, nu ieşisem niciodată din ţară şi nu ştiam atunci ce înseamnă să călătoreşti. Nu e nevoie să mai spun că nu mai zburasem niciodată. Îmi doream foarte mult să fiu într-adevăr independentă. Îmi doream să mă pun în situaţia în care să nu pot depinde de nimeni şi să verific cât de bine ştiu să mă descurc şi singură. Aşa că, challenge accepted. Timpul a trecut pe nerăsuflate, şi au venit ultimele două săptămâni cu toate examenele deodată şi cu pregătirea plecării mele peste ocean. Am rămas şi cu două restanţe. Ce-i drept, n-am învăţat la toate la fel de bine. Şi de altfel, ce student o fi acela care nu are nicio restanţă? A venit şi 12 iunie, am plecat singură, am zburat singură, am ajuns şi am început să şi lucrez. Ce-i drept, când spui SUA şi „work and travel”, toată lumea îşi imaginează o vară minunată. A fost o vară de vis, am trăit şi-am văzut multe, dar la fel de multe a trebuit să confrunt. Bineînţeles, am învăţat să şi gătesc, am învăţat cum să mă distrez de una singură în ziua mea liberă când toţi studenţii din casă erau la serviciu. Ba mai mult, am mers singură pe plajă şi m-am împrietenit cu o familie de americani, că doar acesta era şi scopul. Vara a trecut pe nerăsuflate, mi-am făcut câţiva prieteni şi, ca urmare, o parte dintre ei au hotărât că „noi (trei) mai mergem şi la vară în SUA”. Am călătorit împreună, am fost în New York împreună, am mâncat împreună, iar acum am ajuns să împărtăşim până şi cele mai mici detalii împreună. Ce să mai zic de picanterii sau de petrecerile când ne vedem.
Toate ca toate, dar intenţia acestui articol e de a destăinui şi celorlalţi tineri şi nu numai, oportunităţile pe care noi, studenţii, le avem mai ales că ne aflăm într-un oraş atât de mare şi divers ca Timişoara. Timi…şoara, aşa cum nouă, ESN-erilor şi studenţilor noştri Erasmus ne place să spunem, e oraşul care îţi dă oportunitatea de a alege cum vrei să te dezvolţi personal şi profesional. E oraşul concertelor în aer liber vara cu parcuri răcoroase şi mireasma florilor îmbietoare, e oraşul de pe Bega în care am învăţat pentru prima dată dansuri de societate, e oraşul în care mi-am întâlnit o parte din cei mai buni prieteni, e oraşul unde „familia” mea ESN este, este oraşul universităţii mele, este oraşul cu Teatrul German şi piese pe care nu oricine le înţelege, e oraşul unde am făcut primul curs intensiv de germană şi am început să vorbesc în germană. Timi…şoara, e oraşul unde viaţa mea a început cu adevărat sa se schimbe şi să îmi îndeplinească visele. Şi da, ziceam mai devreme că am studiat engleză-spaniolă, dar de ce tot insist atât cu germana?
Ei bine, aş fi voit să fi avut posibilitatea de a studia germana ca a doua limbă străină la facultate. N-am putut, dar asta nu înseamnă că n-am învăţat-o eu. În timp ce eram prima dată în SUA şi mai aveam timp să mă gândesc la următoarea mea experienţă, am luat a doua hotărâre spontană de până atunci, cea de a merge să studiez într-o ţară străină. Aşa că, mi-am făcut curaj şi la prima selecţie Erasmus am fost să mă informez şi-am aplicat fără ezitare. Aveam ceva emoţii pentru că aşa ceva nu mai experimentasem. Şi da, destinaţia a fost Regensburg, Germania, în landul minunatei Bavaria. Iată-mă, deci, şi în prima experienţă Erasmus+. Datorită multitudinii de experienţe internaţionale, tot ce rămâne în urmă sunt momentele unice şi memorabile. De pildă, cursurile de Istoria Americii predate de profesorul meu american preferat, glumele spuse la cursurile de germană, felicitările pentru activitatea la clasă, cina internaţională organizată de universitate şi cina românească unde am gătit mâncare tradiţională, cursurile de salsa cu partenerul meu din Mexic, excursiile cu studenţi Erasmus sau Joint Study din diferite colţuri ale lumii şi, cel mai important, legătura pe care am păstrat-o cu mulţi dintre ei. Nu e de mirare că, de îndată de mergi odată în Erasmus, îţi doreşti să mai mergi încă odată şi încă odată.
Tot ce a contat în final, a fost experienţa acumulată la finalul fiecărei mobilităţi. Fiecare etapă a vieţii mele de când am început să călătoresc a fost un pas şi o altă decizie luată pentru următorul semestru sau vară. Am fost modul de a mă autodepăşi, de a mă pune la încercare şi nu de a ieşi din toate cu bine, ci de a mă autoperfecţiona şi de a contribui activ la educaţia mea. Pot spune acum că sunt un „global citizen”. Nu am nicio problemă în a comunica cu un internaţional, fie că avem o conversaţie amicală sau că suntem la o conferinţă. Mi se ciulesc de fiecare dată urechile când aud străini în Piaţa Operei. Îmi mângâie sufletul şi mă face să zâmbesc faptul că trăim într-un mediu multicultural şi într-un oraş căruia îi poţi asculta vibraţiile în diferite limbi, în care te poţi „pierde” în tic-tac-ul ceasului care veghează de cealaltă parte a Catedralei sau în care vederea se întrepătrunde odată cu zborul porumbeilor. Nu regret nimic, ci mă bucur că sunt aici, mă bucur că pot vedea cu proprii mei ochi şi gânduri oraşul pe care îl numesc „acasă”.
Acest articol face parte din concursul Timișoara văzută prin alți ochi. Mai multe detalii aici. Conținutul acestuia nu reprezintă neapărat punctul de vedere al Grozav!