Aceasta este a doua parte a unui articol în care am stat de vorbă cu Juan Manuel Scarilli, un argentinian venit în Timișoara. Fii sigur că citești și prima parte, ca să înțelegi despre ce e vorba. În plus, e plină de momente amuzante.
În această parte discutăm mai mult despre diferențele și asemănările dintre români și argentinieni, dacă i-ar plăcea să locuiască aici, limba engleză și… Spiderman!
Ce diferențe sunt între România și Argentina?
În primul rând, pupatul pe obraz. „La noi e foarte normal să pupi pe obraz oamenii când îi cunoști sau îi revezi, indiferent dacă e femeie sau bărbat. Doar în cele mai formale situații un bărbat dă mâna cu o femeie. Să spunem că dacă un președinte de stat întâlnește o altă persoană oficială care e femeie. În rest, ne pupăm. Și am pățit aici, mai ales la început, din obișnuință mă apropiam să pup fetele atunci când ne cunoșteam și mă trezeam cu mâna în piept. Ooops. Și noi ne pupăm doar o dată, nu de două ori, cum e aici. La noi începi cu celălalt obraz, cu dreptul. Iar acum, când m-am reîntâlnit cu o argentiniancă am vrut să o pup pe obrazul greșit, apoi am vrut să o pup și pe celălalt. Și mi-a zis „ce-i cu tine?”. Te-a prins România îi zic eu.
O altă diferență e legată viața de noapte, de cum petrecem. La ei petrecerile încep la ora 3 și câteodată se întind până la 8-9 dimineața. „La noi, dacă mergi la 2 în Club, e gol. Aici, pe la 5 e cam totul gata”.
Și mai sunt lucruri care sunt diferite și cu care i-a luat ceva timp să se obișnuiască. „La noi e normal să te duci la o fată pe care nu o cunoști, și pur și simplu să o apuci și să dansezi cu ea. E ceva normal, nu trebuie să fie nimic între voi. Aici mi-au zis că ar fi foarte ciudat”.
La ei, când ieși, „e normal să ajungi să vorbești cu oameni necunoscuți. Stai la început cu prietenii, apoi te pierzi de ei. Și lumea e acolo să se simtă bine. Chiar dacă dansezi cu un băiat nu se uită la tine ciudat și spune că „ești gay”. Fiecare se simte bine cum poate. Concluzie pentru primele întâlniri cu viața de noapte timișoreană: nimeni nu face lucruri cu care eram obișnuit eu!”
Și asemănările dintre România și Argentina?
În primul rând, oamenii sunt foarte calzi. România nu e ca și celelalte țări din Europa de Vest pe care le-a vizitat. Și „se înjură destul de mult și aici. Cred că sunt primele cuvinte pe care le-am învățat.” Și românii și argentinienii sunt relaxați când vine vorba de bacșiș. ”În Franța, dacă ceva costă 5 Euro 25, ei lasă 5 Euro 25. Dacă faci așa ceva în Argentina lumea se uită ciudat la tine. Și îmi place că e la fel și aici”.
Mai avem în comun și grătarele. „Și aici și la noi, lumea face multe grătare. Aici e carne de porc, la noi de vită, dar în rest facem la fel”.
„Un alt lucru similar cu Argentina, și care mi se pare și ciudat, e faptul că, deși moneda națională e leul, multe lucruri se calculează în Euro. Chiria e în Euro, prețul unei mașini e în Euro, banii se adună în Euro. Aceeași chestie o avem și noi în Argentina. Noi avem pesos, dar multe sunt calculate în dolari. Am auzit o vorbă faină, care mi se pare că se potrivește foarte bine „Ce face un român când nu are bani? Schimbă Euro”. Eu am început să râd gândindu-mă la mama 🙂
Ce a văzut iarăși că e similar cu Argentina e că nimeni nu plătește transportul. „Când am întrebat de unde pot să îmi fac abonament, mi s-a spus „Lasă bă, ce, ești nebun? Nimeni nu plătește autobuzul. Și același lucru se întâmplă și în Argentina. Deși e foarte ieftin. De exemplu, să mergi vreo 30 km cu trenul te costă vreo 40-50 bani românești. Și totuși oamenii nu-și cumpără bilet. Și mă deranjează asta. Nici străinii nu-și cumpără la noi și nu mi se pare în regulă.
Și când am întrebat oamenii de ce să nu-mi cumpăr, răspunsul a fost exact același ca și în Argentina „Oricum guvernul te fură cu multe, sunt taxe peste taxe și nici condițiile nu sunt bune.” Dar le spun că dacă noi nu plătim, nu sunt bani să se facă transportul mai bun. Și dacă nu e mai bun nu plătim. Trebuie să rupem lanțul acesta”.
Ce îi place la Timișoara și România în general.
Când l-am întrebat cum i se pare orașul, mi s-a părut super tare răspunsul lui. E primul care a făcut diferența asta. „Ca și turist, i-aș da un 5. Sincer, nu sunt multe lucruri de văzut. Vezi Catedrala, care e foarte frumoasă, mergi prin Centru, Unirii și gata. Dar ca și oraș în care să trăiești e foarte bun. E liniștit, curat, sigur. Deși nu e foarte mare, poți face cam de toate. Doar transportul în comun îl mai trage în jos. Sunt mulți tineri, e o atmosferă internațională, are un râu… și e foarte verde. Și viața nu e scumpă. Ah și toată lumea știe engleză”.
Partea cu câtă lume vorbește engleza l-a impresionat extrem de mult. Mi-a povestit chiar că, atunci când a ajuns în București „am mers la un chioșc de ziare să întreb ceva. Dar când m-am apropiat am văzut că vânzătoarea avea vreo 60 de ani. Am vrut să plec, dar am zis hai să întreb totuși. Am rămas uimit când mi-a răspuns în engleză, și prin 2-3 indicații simple m-a ajutat să înțeleg unde trebuie să ajung. Asta m-a marcat”.
Un alt moment memorabil, legat de engleză, l-a pățit la lucru. „Am fost printre primii la birou și erau acolo niște instalatori. Și m-au întrebat ceva. Cum eram cam somnoros, nu am înțeles ce m-au întrebat și i-am rugat să repete. Am spus asta pe română. Cum și-au dat seama că am un accent ciudat, mi-au adresat aceeași întrebare în engleză. Am rămas șocat. La noi instalatorii nu vorbesc bine nici spaniola, darămite engleza” îmi spune el râzând. „Partea proastă e că am învățat eu mai puțină română, toată lumea vorbind engleză.”
„Și îmi place că la voi lucrurile nu sunt dublate. Copiii de 4-5 ani deja știu cuvinte în engleză. La noi totul e în spaniolă. Pe lângă faptul că lumea nu învață engleza, mai ies și lucruri ciudate. În loc de Spiderman avem El Hombre Araña. Și imaginează-ți cum e să-l auzi pe Tobey Maguire vorbind spaniolă”.
Am avut o discuție foarte interesantă legată de cum văd oamenii votul și politica. Mi-a spus că mulți dintre prietenii lui de aici nu au mers să voteze la alegerile prezidențiale din iarna lui 2014. Scuza era că „nu au cu cine vota, că nu se identifică cu nimeni”. Și la fel e și în Argentina. Dar mi-a spus că „e normal să nu te identifici 100% cu cineva. La urma urmei politica e un domeniu atât de divers, n-ai cum să ai exact aceeași viziune. Nici cu prietenii tăi nu te identifici 100%. Și m-a întristat să văd că în primul tur al alegerilor prezidențiale mulți prieteni de aici, care sunt de vârsta mea, nu au mers la vot pentru că „nu aveau cu cine vota”.
Dar acesta e un motiv foarte prost. Trebuie să votăm pentru cine credem că este bine. Nu contează de credem că el/ea va câștiga. Dacă nu e nimeni care să ne placă, atunci, ca ultimă instanță trebuie să alegem răul cel mai mic. Pentru că altfel, țara se duce de râpă.
Cred că, dacă nu votăm, pur și simplu nu ne exprimăm o părere. E una din puținele șanse pe care le avem când putem spune ceea ce vrem, când avem puterea de a alege. Dacă stăm acasă și nu votăm înseamnă că ne abandonăm dreptul de cetățeni. Și înseamnă că nu ne asumăm responsabilitatea de a alege pentru un viitor mai bun sau mai rău. Deci dacă nu votezi, nu ar trebui să te plângi. Pentru că ai avut șansa să-ți faci vocea auzită, dar ai refuzat-o.”
Wow. Nu m-aș fi așteptat niciodată ca un străin să fie cel care îmi arată importanța votului pentru țara mea… Mulțumesc Juan.
Dacă îți place articolul, nu uita să ne urmărești și pe Facebook.