Un articol de Larisa-Maria Biriescu.
Se spune că acasă este acolo unde iți este inima. Eu declar pe bună dreptate că inima mea este în mai multe locuri, că inima mea are mai multe case. Bineînțeles, nu o să vă fac acum un tur al (a)caselor mele, nu o să vă povestesc pe ce amintiri au fost clădite, ce bucurii le-au colorat pereții sau ce dezamăgiri le-au lăsat mici crăpaturi, ar dura prea mult această trecere in revistă. În schimb, o să vă povestesc puțin despre una dintre cele mai recente case ale mele: Timișoara.
Nu o să încep cu detalii geografice legate de aşezare, climă, populaţie, etc, ci mai degraba o să vă spun că Timișoara este un oraș plin de viață și ca orice lucru cu “viață”, are de spus povești. Povestea pe care mi-a spus-o mie probabil ca nu o știi și tu, sau poate că o știi, până la urmă, nu poate avea atat de multe povești de spus. Povestea asta are artă, verdeață și bunătate. Are deschidere, dinamism și contrar tututor așteptărilor… liniște.
De ce are artă? Pentru că Timișoara iubește arta, iubește opera, fie ea ținută in Parcul Rozelor sau la Opera impunătoare din centrul orașului; iubește teatrul fie el german, maghiar sau român; iubește concertele de tot felul, cu folk, cu rock , hip-hop, jazz sau blues, cu artiști vechi de când pământul, sau cu cei la început de drum (pe care îi incurajează, ca o mamă ce iși duce juniorul pentru prima dată la școală); iubește pictura, iubește dansul, iubește manifestarile culturale de stradă; nu se lasă îngrădită, dorind si primind cu căldura propunerile noi din diverse domenii de interes. Povestea are verdeață, are parcuri primitoare, are hamace în care poţi liniştit să citeşti , leagăne şi bănci pe care se se înfiripă iubiri, care odihnesc sufletele obosite sau care pur si simplu te fac să te opresti si să admiri în liniște oamenii care trec, grăbiți sau visători la fel ca tine sau supărați așteptand să vină “Armonia” care sa îi ducă până acasă, poate poate se va prinde și de ei această stare de spirit chiar dacă la început nu e altceva decât un biet nume de tramvai.
Când verdeața dispare și toamna își face simțită prezența, Timișoara devine melancolică, dar fără să iși piardă frumusețea. Ea rămane la fel de vibrantă, la fel de primitoare, dar parcă avand un aer de femeie matură. Lucrul acesta nu se întâmplă pentru mult timp căci va veni iarna care aduce din nou în prim-plan copilul zburdalnic și plin de voioșie. Beculețe multicolore, brăduți împodobiți cu fel de fel de globuri care mai de care mai frumoase și căbanuțe cu bunătăți își fac simțită prezența, făcând Timișoara un tărâm de poveste în care te-ai plimba cu tot dragul prin Piața Operei pentru a cumpara un cadou și un vin fiert bun. Ca un cerc perfect, primavara aduce iar verdeața mult asteptată precum și florile ce dau un plus de culoare locurilor și ne face sa realizăm că, indiferent de anotimp, Timisoara e frumoasă, fie că se trezește într-o zi ploiosă, o zi plină de soare sau în plină furtună de zăpadă.
Timișoara este dinamică, și o să vă spun un secret: îi place mersul cu bicicleta- daca aceasta este mov și cu însemnele Velo ™, cu atât mai bine!. De nenumărate ori acestea au salvat oamenii din a ajunge într-un anumit loc în întârziere (oameni printre care mă aflu și eu) sau pur si simplu le-a oferit unora care și-au uitat bicicletele prin alt colț de țară, o plimbare pe malul Begăi la asfințit.
Timișoara înseamnă nou, înseamnă dezvoltare continuă, înseamnă inovație. Timișoara are oameni cărora le pasă de mediul în care trăiesc, de societate, oameni care fac lucrurile să se întâmple: de la cursurile de programare pentru cei mici, ținute în mai toate liceele, până la concursuri internaționale pentru studenți și nu numai. Timișoara are oameni frumoși, de la tanti care iți oferă ziarul cu zâmbetul pe buze, până la bătranica ce stă la colț de stradă și își vinde trandafirii împreună cu sfaturile pentru îngrijirea acestora.
Ce este Timișoara? Timișoara este acea persoană pe care începi să o admiri de la prima întâlnire, indiferent de felul tău de a fi. Este pe placul tuturor, dar fără să se piardă pe sine, din contra se afirmă din ce în ce mai aprig, mai zgomotos, dar păstrându-și în același timp grația, unicitatea.
Timișoara este pe rând copil rebel, om matur și tânăr plin de vise, Timișoara este locul care te primește cu brațele deschise, care îți oferă încredere și sprijin fără să te cunoască, fără să te întrebe dacă ai nevoie de ajutor. Timișoara e “acasă” pe care o căutam cand am pășit cu
nesiguranță dar și cu entuziasm spre “studenția” care a venit cu tot bagajul de oameni noi, mentalități noi, așteptări noi și vise mărețe. Timișoara e tovarășa mea de 2 ani de zile, și sunt sigură că nu ne vom despărți foarte curând. Mulțumesc Timişoara pentru tot și nu îți doresc altceva decât să spui povestea ta si altor persoane, de îndrăgit sunt sigură că te vor îndrăgi fără prea mult efort :).
Aceasta este Timişoara pe care o cunosc eu, Timişoara care îmi place, este oraşul pe care l-am prezentat şi unor prieteni din alte zone, şi am fost surprinsă atunci când am descoperit că nu sunt singura care iubeşte acest oraş. Fie că eşti o “pasăre de noapte” sau una de zi, un împatimit al istoriei (muzee sunt, şi le poţi vizita când îţi pofteste inima) cert e că vei găsi mereu ceva de făcut, e imposibil sa te plictisesti într-un aşa oraş!
Se spune că omul sfinţeşte locul. Eu nu aş fi de acord cu acest proverb. De ce? Deoarece cred că mai degrabă acestea se “sfinţesc” reciproc. Cred că exista o influenţa bidirecţională între ele continuu, cred că un anumit loc te poate schimba, te poate face mai bun, îţi poate încredinţa câteva “fragmente” din povestea lui, fragmente pe care le poţi potrivi în povestea ta. Suntem suma experienţelor pe care le trăim precum suntem şi suma locurilor prin care am trecut. Pentru tine, care a fost ultimul loc căruia i-ai aflat povestea?
Acest articol face parte din concursul Timișoara văzută prin alți ochi. Mai multe detalii aici. Conținutul acestuia nu reprezintă neapărat punctul de vedere al Grozav!