Mereu mă aștept să fiu surprins de lucruri din jurul meu, dar cred că una din cele mai uimitoare experiențe pe care le-am trăit a fost când am vizitat penitenciarul Popa Șapcă din Timișoara. Niciodată nu mi-aș fi putut imagina ce se află în spatele acelor ziduri și ce povești am descoperit.
Doar că, relatarea despre acea vizită nu e neapărat completă. Deși am scris despre lucrurile extraordinare pe care le-am văzut acolo, am omis cu totul și cu totul discuția pe care am avut-o cu Ioan Băla, Directorul penitenciarului. Și aceasta a fost cel puțin la fel de impresionantă și plină de povești neașteptate și lucruri care te fac să deschizi bine ochii.
Am stat de vorbă cu el despre tot și toate, și în cei aproape 30 de ani de când conduce penitenciare a adunat povești cât pentru 4 articole. Dar le-am ales pe cele mai importante doar pentru acesta.
Puțintel despre el.
Domnul Băla pare făcut pentru această meserie. Are acea prestanță pe care o au soldații. Postura e mereu cea corectă și impozantă, și chiar frizura îți sugerează parcă o anumită disciplină. Și totuși, nu te-ai aștepta ca nici după ce ai schimbat 5 vorbe să scoată o glumă, parcă de sub teancul de foi care așteaptă pe birou să fie semnate.
Deși e intimidant la o primă impresie, este o persoană foarte deschisă și glumeață. O să vezi mai jos de ce spun asta.
Din ’97 e Director de penitenciar, cu o singură pauză de câțiva ani când a fost Director General al Penitenciarelor din România. E mândru în primul rând de ceea ce au reușit să facă în penitenciarul Popa Șapcă. „Suntem penitenciarul din România care are cele mai mari venituri din activități proprii. Am renovat mare parte a închisorii prin activitățile noastre.
Ne dorim să facem condiții cât mai bune pentru că sunt deținuți care merg la CEDO și câștigă datorită condițiilor din închisoare. (Trebuie un anumit număr de metri pătrați pentru fiecare deținut + alte facilități). Vrem să îmbunătățim acest lucru pentru ca statul să nu fie nevoit să plătească, deci implicit și noi”.
De asemenea, pentru cineva care se confruntă zilnic cu persoane care au încălcat legea și care e într-un mediu nu tocmai relaxant, are o filozofie de viață foarte bine conturată și contrastantă cu realitatea din jurul său. „Eu cred că politețea ne diferențiază de regnul animal. Și cred că, indiferent de confesiune, religia poate veni cu modele, cu instrumente care să ne ghideze în viață”. Și aceasta s-a transpus foarte bine în activitățile și programele penitenciarului.
Poate credem că închisoarea e un loc în care oamenii doar sunt pedepsiți, dar lucrurile nu stau chiar așa. În biroul domnului director vezi diferite ghiduri de instruire, diplome sau imagini de la proiecte pe care mulți dintre condamnați le știu foarte bine.
Aproape tot personalul de deservire din penitenciar e compus din deținuți și în general îmi spunea domnul director că „mulți dintre cei care ajung aici sunt persoane cu expertiză și ne folosim de asta. Ne folosim mult de competențele deținuților în instruirea celorlalți. Unii oameni sunt foarte bine calificați, de exemplu medici, profesori, ingineri și ar fi păcat să nu le punem în folos cunoștințele”.
Că vorbeam de profesii, există un anumit domeniu de activitate care este extrem de popular în rândul deținuților, administrația publică. „Din 1200 de deținuți, un număr semnificativ sunt din administrație publică. Am putea face un curs pe această temă la câți primari, consilieri ori directori sunt”, spune el râzând. „Uman nu pot să mă bucur pentru că au ajuns aici, dar la cât au furat, și de la noi au luat, nu pot să spun că mă supăr că îi am în cantonament”. Mai spune că de aproximativ 2 ani observă o campanie de curățare în rândul reprezentanților noștri, ceea ce îl bucură.
Nicio zi nu seamănă cu celelalte atunci când ești director de penitenciar, și deși partea de birocrație ne aduce aminte și de joburile noastre, el îmi mai mărturisește că una din cele mai mari probleme pe care le întâmpină sunt preconcepțiile și stereotipurile. Victimele celor care au ajuns aici consideră că aceștia au prea multe facilități, rudele deținuților se plâng pe de altă parte că aceștia nu au condiții acceptabile.
Un alt lucru care a fost mediatizat mult de presă a fost faptul că se „cheltuie” mai mulți bani pe deținuți decât se investesc în copii. ”Dar lucrurile nu sunt chiar așa” povestește domnul Băla. „S-a scris mult în presă că pentru un deținut se cheltuie 2500RON pe lună dar alocația copiilor este de doar câțiva zeci de lei. Dar ce au omis ei să spună este că în acești bani intră salariile și perfecționarea personalului, cheltuielile administrative, investiții, reparații capitale, costurile de reintegrare, mentenanța facilităților. Deținuții nu stau ca și la hotel și nu toți banii sunt direcționați către mâncare cum probabil își imaginează lumea”.
Cu toate acestea, într-o meserie de genul, sunt multe alte momente grele. ”Prima evadare te marchează” continuă domnul Director. „Prima revoltă am avut-o în `89. M-am trezit la poartă cu câteva mii de oameni care cereau eliberarea deținuților. Aceștia se înghesuiau la poartă, voiau să o spargă. În momente grele, cel mai important e să-ți păstrezi prezența de spirit, să nu greșești. Și s-a dovedit că am avut dreptate. Am ieșit și am stat de vorbă cu ei și i-am făcut să înțeleagă că în acea închisoare nu se află nici un deținut politic. Sunt mândru că nu s-a tras nici un cartuș”. Un alt „moment minunat” a fost în 2006, când s-a schimbat legea penitenciarelor și criteriile pentru eliberarea condiționată. A avut loc o revoltă care a durat 1 săptămână pentru că nu au putut interveni. Când a fost director general al penitenciarelor din România a schimbat legile care erau învechite, pentru că „e important să rezolvi problemele înainte ca acestea să degenereze”.
Dar spre uimirea mea a trăit extrem de multe momente frumoase și a avut parte de clipe de satisfacție.
Una din cele mai puternice povești pe care le-am auzit în ultima perioadă a fost chiar în timpul acestei discuții. E vorba de un student la Drept care s-a crezut mai deștept și că poate ocoli legea, și a fost prins, ajungând așadar la închisoare. În acest moment viața ta e gata: ai cazier, ai dovedit deja că nu ești de încredere și ai intrat într-o lume din care e foarte greu să ieși.
Dar nu și el. În loc ca acest lucru să-l condamne definitiv la un stil de viață în care va mai trece de multe ori prin închisoare, acesta a devenit unul din exemplele acelea care îți arată că oamenii se pot schimba.
După ce a ajuns aici și și-a dat seama că a greșit, acesta a început să se implice în activitățile penitenciarului și în special în cadrul studioului TV. Aici și-a descoperit cu adevărat pasiunea și chiar la un moment dat a ajuns să câștige un premiu la nivel european pentru jurnalism, tot în închisoare fiind. „Țin minte că ne-au contactat cei care au organizat concursul să ne întrebe dacă acesta are voie să primească premiul, fiind în închisoare. Le-am spus că bineînțeles, dar imaginează-ți reușita lui având în vedere că a concurat cu jurnaliști care asta fac zi de zi”.
Oau…
Și deși e o poveste emoționantă, nu e singura de genul. Tot ce am povestit până aici și în celălalt articol, toate poveștile, programele și acțiunile pornesc dintr-un singur punct comun: scopul personalului penitenciarului e să reintegreze deținuții, nu doar să-i țină închiși.
Îmi spune domnul Băla „Am trăit și multe satisfacții de când am această funcție pentru că am reușit să ne implicăm în diferite proiecte sociale și să avem un impact pozitiv. Deținuții au participat la diferite evenimente culturale, artistice, sportive, au ajutat la renovarea spitalului de copii și ne punem la dispoziția centrelor de minori și bătrâni. Cu toții sunt sensibili la copii, chiar și marii criminali”.
Deși credem că privarea de libertate e cel mai rău lucru pentru cei care ajung în închisoare, de fapt despărțirea de copii și de restul familiei sunt cele mai traumatizante. De aceea deținuții se oferă voluntari să se implice în astfel de acțiuni.
Așa au ajuns să se mobilizeze și să ajute o mamă singură care a fost dată afară de la CFR. Penitenciarul a luat legătura cu alte persoane, unii au dat geamuri, alții uși, balastru, iar deținuții au renovat casa acestei familii. Au turnat șapă, au pus parchet, au făcut curățenie, au curățat grădina acestei familii dezavantajate dar și a altora.
Să fii director de penitenciar, și în general să lucrezi într-unul, nu seamănă deloc cu ceea ce vedem în filmele de Hollywood. Îmi mărturisește Ioan Băla „Pentru a lucra aici trebuie să ai o înclinație naturală de a lucra cu oamenii. Oamenii nu sunt toți perfecți, dar nici cei de afară nu sunt așa, nu știi niciodată de unde apar talente. Trebuie să poți și să vrei să lucrezi cu oamenii. Aici e o comunitate închisă, și ce e bun, și ce e rău e mai intens, mai complicat. Nu ai de-a face cu membrii Academiei Române, dar influențele sunt reciproce.
Constant trebuie să ne mai scoatem oamenii din mediul acesta, pentru a mai lua o gură de oxigen, pentru a nu claca deoarece ai de-a face cu oameni „cu experiență”.
Dar e extrem de reconfortant să poți face ceva, să contribui în fiecare zi dată de Dumnezeu. Câteodată trebuie să te întrebi „De ce nu?”. Noi vrem să facem deținuții să ofere ceva, pentru că au ajuns aici din egoism, și doar așa le putem schimba paradigma. Trebuie să oferim înainte de a cere”.
În timp ce ieșeam din birou ținând în mână un album cu tablouri realizate de deținuți îl întreb cum a ajuns la filosofia asta. Îmi răspunde el zâmbind: „Încărunțind”.
Sursa foto 1: opiniatimisoarei.ro