Îți amintești de 1 decembrie? Fie de ultimul, sau cel de acum 2 ani, 3 ani, nu contează, oricum toate arată la fel. Cu steaguri scoase de la naftalină și atârnate la geam, 1 miliard de postări pe Facebook cu „La mulți ani România” și tot felul de mesaje de adorare. Și, fie țara cât de rea, fasolea cu ciolan nu e așa!
Ei bine, eu îmi amintesc foarte clar ultimul 1 decembrie. Eram pe lângă stadionul Dan Păltinișanu și mergeam spre Casa Tineretului. Când mă uit în sus, cred că erau minim 15 tricoloruri atârnate la geamurile blocului pe lângă care treceam. Facebook-ul îmi era inundat de albastru, galben și roșu de mă gândeam că a fost cumpărat de un român și voiau să marcheze asta. Și asta a fost la doar 2 săptămâni după ce mii și mii de români plecați în afară au stat la cozi, în ploaie, pentru că au vrut să arate că încă le pasă de țară.
Nu știu de ce, dar eu când m-am trezit de dimineață nu am simțit că e o zi în care Pământul va sta în loc. Aparent, nu am fost singurul.
M-am bucurat enorm când văzut prieteni care scriau pe Facebook mesaje care m-au făcut și pe mine să mă gândesc: Ce ai făcut tu în ultimul an pentru țara pe care azi o ridici în slăvi? Mereu am zis că mă mândresc cu prietenii mei, și că mi i-am ales bine. Cred că a fost ziua în care m-am convins de asta. Cine nu are așa prieteni, să-și facă!
Unele mesaje erau mai scurte, altele mai lungi, dar toate ajungeau la același mesaj: să fii român e o treabă de 365 de zile pe an. (Hai că las de la mine 4 ore pe an în care să încercăm și lucruri noi!).
Să fii mândru că ești român doar de 1 decembrie e ca și cum ai păcătui tot anul și îi vorbești mereu de rău pe cei de lângă tine, dar de Crăciun ții post și asta le rezolvă pe toate.
Nu cred că România e cea mai bună țară din lume, dar nici cea mai proastă. Nu e mai slabă decât țările aflate mai la vest și nici mai bună decât cele aflate la est. Nu e o excepție de la regulă, ci e rezultatul deciziilor pe care le-am luat cu toții atunci când am votat, a deciziilor celor care ne-au condus, a 40 de ani de comunism și altor evenimente istorice ce s-au răsfrânt asupra noastră, a munților și câmpiilor aflate în interiorul liniei imaginare pe care o numim graniță, și, cel mai important, a modului în care alegem să vedem ce e în jurul nostru.
Fiecare țară are oameni care se plâng de cât de groaznic e la ei, că sunt numai probleme, că toți politicienii sunt cum sunt. Dar au și oameni care sunt prea mândri de țara lor, ce văd firul de praf de pe haina altora dar nu văd bârna din ochii lor.
Nostalgia face mereu trecutul să pară mai bun decât ce avem acum, iar viitorul o evadare din prezent.
Dar singura Românie pe care o avem e cea de azi. Ce contează e doar momentul prezent și unde decidem să mergem de aici. Au fost prea multe „generații de sacrificiu” ca să ne mai lăsăm duși de nas că trebuie să renunțăm la X, Y sau Z acum, dar că le va fi mai bine copiilor.
De 1 decembrie vedem defilând doar soldați, tancuri și politicieni. Tot respectul pentru primii, dar unde sunt artiștii, sportivii, olimpicii români, cei care reușesc peste hotare și nu renegă faptul că sunt români? În momentele de succes ei sunt cu adevărat ambasadorii României. Dar în restul zilelor, noi suntem. În mintea străinilor, România este suma interacțiunilor pe care au avut-o cu țara aceasta și oamenii din ea. Dacă fiecare ne facem treaba cât de bine putem, cu siguranță că lucrurile se vor schimba.
Din punctul meu de vedere, există 20 de milioane de Românii. Pentru fiecare dintre noi România înseamnă altceva: anumite feluri de mâncare, anumiți oameni, anumite locuri unde ne este inima, „acasă”. Unele lucruri le apreciem doar când suntem departe de casă, sau când nu la mai avem.
Pentru mine, România înseamnă „Uniți Salvăm”, înseamnă prietenii din spatele blocului și cei pe care mi i-am făcut în facultate, înseamnă ceapă cu slănină, înseamnă Timișoara, înseamnă mama și tata, înseamnă cursuri pe care le uram dar la care „trebuia” să fiu prezent, înseamnă oameni care merg 200 de km pentru a vota, dar și unii prea leneși ca să meargă 50 de metri dar apoi le e ușor să se plângă.
Cred că România e prea greu de cuprins într-o frază. Dar patriotismul se dovedește făcând ceva, și nu doar spunând. Să lucrăm împreună pentru o țară din care tinerii nu mai pleacă în străinătate pentru o viață mai bună, în care învățăm să apreciem ceea ce ne face diferiți, fie că e bun sau nu. O Românie în care să putem spune, și totuși…
Sunt curios, știi de ce am ales să scriu acest articol astăzi?
————————————–
Dacă îți place articolul, alătură-te celor aproape 700 de prieteni de pe Facebook.