De Mădălina Iacob
Cred că una dintre regulile “de aur”, aş putea să le numesc aşa, din fiecare călătorie, chiar şi un drum de câțiva kilometri distanță, a fost, este, şi mereu va fi, să privesc cât mai aparte lucrurile din imediata apropiere a mea. Asta ce înseamnă? Înseamnă să mă împotrivesc curentului modern care mă face să caut ceea ce e aparte, sau ceea ce nu se potrivește în peisaj, și să caut frumusețea, frumusețea văzută prin ochii mei.
Timişoara nu face excepție de această filtrare a frumosului şi am rămas plăcut surprinsă să văd că şi în Timişoara, lucrurile frumoase sunt la tot colțul. Stiu şi înțeleg că se caută în contemporaneitate ceea ce este aparte, ceea ce este original sau nemaîntâlnit dar totuşi, cum ar fi să găsim tocmai în “banal”, în “comun” lucrurile frumoase care sunt frumoase pentru noi.
Vă propun un exercițiu. Imaginați-vă cel mai banal drum sau plimbare până la supermarket, până la bibliotecă sau până la plata facturii de la telefon, în care vă propuneți să găsiți măcar un element care să vă facă ziua mai frumoasă. Asta ar înseamna să vă „mulțumiți” cu ceea ce aveți în jur, cum ar fi să vă gândiți trecând pe lângă Palatul Baroc că acolo au concertat Enescu, Liszt sau faptul că în urmă cu mulți, mulți ani, Fanteziile Maghiare şi Marşul lui Radetzky au răsunat pe geamurile din Piața Unirii. Ba mai mult, vă propun astăzi să căutați în banal şi in viața de zi cu zi lucrurile frumoase. O să întrebați de ce? Ca răspuns, va pot spune doar că şi banalul este frumos şi rutina îşi are frumusețile ei şi cred că nu trebuie să se întâmple ceva extraordinar pentru ceilalți pentru a fi aparte, poate să rămână secretul vostru cu voi înşivă.
Ador stațiile de tramvai. Sunt o adevărată ordine ierarhică şi o micro societate într-o macro societate. Doamna cu plasele grele este nelipsită, bătrânelul care este îmbrăcat foarte gros şi tot pare că îi crapă pielea de frig este prezent, mai urmează elevii care fie au uniformă pe ei, fie au ghiozdanele deschise de la prea multe cărți cărate şi care desenează cu piciorul lor un desen imaginar creat chiar sub ochii privitorilor. Mai sunt cuplurile, de diferite vârste, dar în general tinerii care se vede de la o poştă că sunt la prima iubire, prima iubire atât de grea şi frumoasă totodată, cu atâtea trăiri că te simți depăşit de situație uneori. Era să uit de tânărul care este mereu cu telefonul în mână şi aflați că de obicei există un joc foarte interesant de fotbal (FIFA) sau maşini pe acel aparat aşa de “smart” (Need for Speed).
Noile plăcuțe care afişează orarul tramvaiului sunt adevărate repere de timp. Ele sunt cele de la care porneşte programul pe întreaga zi. În funcție de aceste mici plăcuțe scrise cu portocaliu îți poți ghida pentru o zi întreg programul. Stii că trebuie să ajungi la o anumită oră la destinație, atunci în funcție de tramvai, pleci mai devreme sau mai târziu. V-ați gândit vreodată cât de mult suntem influențați de aceste mici, banale, nesemnificative plăcuțe care sunt privite de noi mai des decât privim în jur?
Pe lângă toate acestea, banca din stația de tramvai care mereu este goală. Lumea preferă să stea în picioare (tot în funcție de plăcuță) deoarece nu are rost să se aşeze, se pierde timpul, iar acesta fiind aşa de prețios, aştepți în picioare într-o speranța că transportul spre viitor va putea ajunge mai devreme şi te va lua.
Frumusețea acestei scene banale şi comune pe întreg mapamondul stă în privirea oamenilor. Poate pentru cei doi îndrăgostiți acea stație de tramvai reprezintă prima atingere, primul sărut, pentru băiatul nostru cu telefonul smart reprezintă clipe care trec foarte greu în aşteptarea unui mesaj, pentru bătrânelul nostru poate reprezenta un moment de nervozitate şi de frig, iar pentru doamna noastră cu plase o fericire şi emoție în aceelaşi timp deoarece la capătul destinației se află nepoții sau soțul mult iubit care o aşteaptă să îi “fure” plasele din mână în încercarea de a o ajuta.
Este absolut incredibil modul în care valori precum “frumos”, “fericire”, “împlinire”, “iubire” acționează în viața de zi cu zi, în cotidian. Transformarea acestora de-a lungul istoriei nu ne face decât să ne dăm seama de amprenta personală pe care fiecare dintre noi o poate lăsa acestor teme grele. Te îndemn, mereu să te uiți şi în stânga şi în dreapta ta, ai putea rămâne surprins să găseşti o clipă de fericire sau supărare în ochii celuilalt.
Personal, îmi place să admir detaliile, îmi place să admir detaliile arhitecturale, îmi plac miniaturile de orice fel şi îmi place să pun accentul pe lucruri mărunte poate uneori nebăgate în seama, de aceea de încurajez şi pe tine, oricine e acolo, dincolo de aceste rânduri, să faci acelaşi lucru, îti promit că vei rămâne surprins la modul cel mai plăcut. Frumusețea unui oraş precum Timişoara pentru mine se află în stația de tramvai unde atâtea tipologii şi feluri de oameni poți observa încât credeți-mă altora le-au luat rânduri întregi să îi descrie în romane iar noi îi avem la o aruncătură de băț depărtare, la stația de tramvai de la colț.
Oamenii sunt frumoşi, oamenii sunt mai frumoşi când dau frâu liber imaginației şi sentimentelor, astfel că te întreb când ai zambit ultima oară?