Despre muncă și valori la români

Îmi plac extrem de mult situațiile când mergi undeva cu un anumit scop, și pleci de acolo cu idei noi și lecții de viață. Am pățit-o (din nou) săptămâna trecută, și nu puteam să nu le împărtășesc cu voi.

M-am întâlnit cu Claudiu Popovici. Timișorean de origine, are o experiență mai mare de 10 ani în consultanță și ținut traininguri pe productivitatea echipelor, lucru în echipă, leadership… pe scurt: în lucrul cu oamenii. Eram cu colegi dintr-un ONG și, cum suntem la început de drum, ne-a ajutat cu niște sfaturi despre ce putem face pentru a crea ceva pe termen lung.

Dar am avut multe momente „aha!” și mi-am dat seama de ce unele lucruri sunt așa cum sunt în România. Și ce putem face în legătură cu asta. Am îngroșat ce mi s-a părut important.

Primul lucru care mi-a atras atenția din ce a spus el e legat de viziunea pe care o avem despre țară. Spunea el că e păcat că trebuie să pleci din țară ca să „redescoperi muzica românească, șunca, lucruri pe care, atunci când ești aici nu le prețuiești. Dar când ești în Austria sau Spania și auzi o melodie românească, imediat te pătrund emoțiile”.

Și am mai discutat și despre carieră și lucrul cu românii.

Când l-am întrebat ce cărți mi-ar recomanda, mi-a spus că niciuna. Hmmm… ce? Apoi a explicat: „avem tendința să fim victima ultimei cărți citite. Eu cred că cel mai mult poți învăța pur și simplu încercând și fiind atent la oameni, la ce îi mișcă. Poți să citești 100 de cărți pe leadership. Nu zic că ce scrie în ele e greșit. Dar funcționează în Statele Unite, de unde sunt autorii. Românii au alte valori”.

Problema când rămânem doar la citit, e că nu avem experiențe cu care să facem legătura. Spunea el „până nu primești un pumn, nu știi cum e să primești un pumn. Poți să te pregătești oricât vrei pentru asta, dar nu ai de unde să știi cum e”.

Și asta e problema când acceptăm necritic ce ne spun alții, fără să adaptăm la contextul nostru. Se scrie foarte mult că trebuie să le acorzi angajaților autonomie, responsabilitate. „Dar românii au nevoie să simtă controlul, să simtă ce e altcineva responsabil pentru rezultate. Dacă șeful îți spune ce și cum să faci, atunci el e responsabil, nu tu”.

Și aici mi se pare că a reușit să clarifice, cel puțin pentru mine, de ce unele lucruri „importate” pur și simplu nu funcționează la noi.

Noi, ca și români, avem valori diferite față de alte țări. Dacă am munci mai mult, am fi Japonia sau Germania, dar nu am mai fi România. Nu zic că e bine sau rău. Pentru că occidentalii de exemplu, nu-și cunosc aproape deloc colegii de lucru. Nu se creează legături între ei. Când am fost în afară, am avut surprinderea ca oamenii să mă întrebe de ce dau mâna cu toți, de fiecare dată când intram în birou, că la ei nu e obiceiul așa. Le-am spus că așa e la noi și pentru mine e important”.

Pe de altă parte, sunt și niște lucruri care ne trag în jos, zic eu.

Noi, românii, avem două corpuri, două personalități. Unul e cum vor ceilalți să fim, e pliat pe așteptările lor. Ne comportăm cum vor ei, nu cum simțim noi cu adevărat. Iar celălalt „corp” e cine suntem noi cu adevărat, dar „din păcate, ni-l descoperim prea târziu”. Și ducem o viață neîmplinită de multe ori.

Și un alt lucru pe care l-a observat el, e că noi îi valorizăm pe ceilalți prin prisma în care ne pot ajuta pe noi. „Ceilalți au valoare pentru noi, dacă ne fac pe noi să ne simțim valoroși, să ne simțim bine”.

Și am mai primit niște sfaturi extrem de utile pentru viitor.

Unul din lucrurile cu care am rămas e că o carieră se construiește pe talent. Nu pe ceea ce-ți lipsește. Sunt mulți oameni care fac o grămadă de bani „ajutându-ne să ne rezolvăm defectele”. Dar noi ar trebui să mizăm pe punctele forte, pentru că atunci poți aduce cu adevărat o contribuție. Nimeni nu e perfect, trebuie să găsești oameni care să te completeze. La fel e și cu angajații și colegii mai performanți sau mai puțin performanți. Prea des ne concentrăm pe cei care nu fac treabă, în loc de a-i susține pe cei care fac.

Trebuie să ne ajutăm în primul rând pe noi pentru a-i putea ajuta și pe ceilalți. „Trebuie să ai tu paharul plin ca să le poți da și altora”. Cu cât te ocupi mai mult de tine, de dezvoltarea ta, cu atât îi vei influența pe ceilalți. „E ca și principiul candelei: dacă o candelă e aprinsă, poate da lumină și celorlalte”.

Imaginea pe care ne-am făcut-o despre noi ne împiedică să ne schimbăm. „Am văzut că de multe ori, oamenilor le e greu să se schimbe datorită părerii celor din jur. Deși și-au dat seama că ceva nu e în regulă la ei, datorită mediului le e foarte greu să se schimbe. Cei din jur vor să poată relaționa cu noi la fel. Cumva ne gândim „ce-o să zică lumea despre mine? Poate cred că vor să par altfel”. Dar trebuie să fim conștienți de asta.

Puțin bulversat de toate astea l-am întrebat atunci cum putem alege: ce să facem, cu cine să lucrăm, cum să acționăm? Și am primit, probabil, cel mai bun sfat: „Cu inima”.

Dacă ți-a plăcut articolul urmărește-ne și pe Facebook pentru vedea Timișoara prin alți ochi.

Comentarii

comentarii