Ți-ai imaginat vreodată cum ar fi să-ți faci bagajele și pur și simplu să pleci undeva, departe? Să lași totul în spate și să începi din nou, într-un loc nou? Eu da. Deși nu am făcut-o până acum, am întâlnit pe cineva care chiar acum se află la începutul acestei aventuri. Și e vorba de o timișoreancă de 18 ani.
Următorul om grozav cu care vreau să îți fac cunoștință este Silvana Slusarciuc.
În mod normal, acum trebuia să se bucure alături de prietenii ei că a terminat cu bacul și să se uite cu mult entuziasm la anii de facultate. Și se uită cu entuziasm la ce urmează, doar că bacul nu a mai trebuit să îl dea și facultății îi spune „college”, pentru că din toamnă va continua studiile în Statele Unite ale Americii, unde a primit o bursă.
A reușit să-și împlinească pentru prima dată visul de a călători în Statele Unite pe când era în clasa a 9-a, dar toată ideea a început mult mai devreme.
Cum a reușit să-și îndeplinească acest vis, dacă America a fost conform așteptărilor și ce a învățat de când e acolo au fost subiectele discuției noastre. Rămâi aproape și călătorește alături de noi, o să fie un drum interesant.
Cum a început totul.
Prima dată i-a venit ideea să plece în SUA când era în clasa a 5-a. Pe atunci, sora ei mai mare, Andreea, era în clasa a 11-a și mergea pentru un an în State cu un program pentru liceeni. Silvana își amintește: „Eram la aeroport și o conduceam pe sora mea, împreună cu părinții. Îmi amintesc cum părinții i-au spus „Dumnezeu să te aibă în grijă de acum fiica mea, pentru că noi nu mai putem face nimic”. De atunci am început să-mi zic mie și celor din jur că într-o zi voi merge și eu în Statele Unite. Colegii nu mă credeau. Nici eu nu cred că mă luam prea în serios, dar ideea a rămas și uite că s-a întâmplat”.
După ce a făcut acel an de liceu în SUA, sora ei s-a întors în Timișoara dar gustul Americii a captivat-o. Așa că a aplicat la facultate acolo și pentru că juca foarte bine tenis a fost acceptată și a prins o bursă. Iar în vara lui 2013 și Silvana a ajuns să pună pentru prima dată piciorul pe sol american, când a mers în vizită la sora ei.
A fost dragoste la prima vedere. S-a hotărât să aplice și ea prin programul cu care sora ei a mers la liceu acolo. Cu ajutorul surorii a fost acceptată și a ajuns să locuiască alături de o familie de români stabilită de mulți ani acolo.
A petrecut 1 an în Anchorage, Alaska, în Nord-Vest-ul SUA, un loc unde „soarele răsare dintre munți și apune în ocean”. Acum s-a întors în Timișoara peste vară pentru a mai petrece timp alături de familie și prieteni.
Cum a fost anul petrecut în SUA?
Pe scurt, un an al auto-descoperirii și unul care a ajutat-o să vadă lumea altfel. Îmi povestește „uite, acum că stăm de vorbă, îmi dau seama cât de mult m-am schimbat. Lucruri care la început mi se păreau diferite la americani acum mi se par normale. Îmi amintesc cum la început la Spirit Week, o întrunire a tuturor claselor din liceu (în genul Harry Potter), eram foarte timidă și stăteam la locul meu. Iar la ultima la care am participat strigam și eu și săream la fel ca ei. Și văd și Timișoara altfel. Oamenii de aici par mai încruntați și sunt multe lucruri pe care le facem și care nu au nici un sens.”
În mare parte, așteptările ei legate de americani s-au confirmat. „Spre surpriza mea, liceul acolo e exact ca și în filme. Prima dată am mers la școală cu autobuzul acela galben. Și oamenii se plimbă cu caietele în mână, ai propriul dulap, exact cum vedem la televizor. Ce mi-a plăcut foarte mult e faptul că oamenii sunt foarte deschiși și nu te judecă. Eu în prima zi am mers la cămașă, îmbrăcată mai office, să fac o impresie bună. Dar nimănui nu-i păsa. Erau oameni în șlapi, fiecare era îmbrăcat cum voia.
Și profesorii sunt foarte deschiși și non-formali. Îmi amintesc de șocul pe care l-am avut odată când ne-am împărțit pe grupe să lucrăm la un proiect și eu și colegii mei am mers pe coridor. Noi stăteam pe jos să discutăm și profesoara a venit și s-a așezat lângă noi. Nu mi-aș imagina niciodată profesoara mea de fizică de aici să facă asta.”
Și mai sunt alte diferențe între România și Statele Unite
„SUA în sine este o țară foarte mare și diversă. Dar observi câteva lucruri. Pe lângă sistemul educațional, care mi se pare mai lejer acolo, dar unde ai mai multă libertate, ei au obiceiul de a mânca în oraș mai tot timpul. Așa că în afară de pește nu am încercat mâncăruri „tradiționale” de la ei. Mai totul e semi-preparat și plin de conservanți. Acum că m-am întors m-a pus mama la o cură de mâncare sănătoasă.
Noi spunem că Timișoara e un oraș multicultural, dar să vezi acolo. Mă așteptam să mă simt „outsider”, fiind din altă țară. Dar sunt foarte multe naționalități acolo. Adaptarea a fost foarte ușoară.
O altă diferență a fost că acolo aveam și mare și munte. În 5 minute eram la munte și tot atât făceam până la mare. Pentru cineva care vine din Timișoara, muntele e o diferență mare”.
Dar acasă încă e „acasă”
Eu am propria mea teorie cum că cei care pleacă afară, indiferent de timpul pe care-l petrec acolo vor fi mereu străini. Și pare a fi și cazul Silvanei.
„Primele 2-3 luni au fost faine, pentru că totul era exciting și erau doar lucruri noi. La început nu apucam să mă gândesc la casă pentru că încă procesam tot ce se întâmplă acolo. Dar de prin noiembrie/decembrie am început să mă gândesc la sarmalele de acasă, la mămăligă, la pască… la tradiții. Îmi place foarte mult tradiționalismul. Și alte momente grele erau când nu puteam fi alături de prietenii de aici. Când mi-am văzut toate prietenele bune la majoratul uneia dintre ele, îmi părea foarte rău că nu sunt și eu acolo.
Au și ei sărbătorile lor, 4 iulie, Thanksgiving Day, și le-am petrecut împreună cu ei, dar nu am reușit să mă bucur de ele pentru că nu sunt ale mele. Așa că, de Moș Nicolae i-am învățat pe câțiva colegi cum să facă bețe. Și am văzut că încă le păstrează”.
Cum a reușit să-și îndeplinească visul de a studia în State
După acest an petrecut acolo, și-a dat seama că acesta e locul în care vrea să continue. Dar să faci facultatea în SUA nu e un lucru ușor. Pe lângă cele câteva zeci de mii de dolari cât ar fi costat-o cursurile și să trăiască acolo, mai era și problema diferențelor dintre sistemele educaționale. Dar munca și perseverența dau roade.
Ce nu v-am spus până acum e faptul că Silvana joacă tenis. Și nu doar așa, ci de la vârsta de 6 ani. Săptămână de săptămână muncea pentru a deveni mai bună iar acest obicei și l-a păstrat și în Statele Unite, unde exersa 10 ore pe săptămână, pe lângă celelalte responsabilități pe care le avea. Rezultatele nu au lipsit și a ajuns vice-campioană la tenis în statul Alaska. Nu-i rău pentru o străină aflată de câteva luni acolo, mă gândesc eu.
Având performanță în tenis, a putut să aplice pentru o bursă. Și, ai ghicit, a primit-o.
Dar mai era o problemă. Cum ea studiase în România, erau câteva materii lipsă pe care trebuia să le treacă pentru a putea intra la facultate. Așa a ajuns să facă 2 ani într-unul și visul de a studia în Statele Unite i s-a împlinit.
Momentul „aha!” pentru mine
Când stai de vorbă cu oameni de genul, nu poți să nu te întrebi de unde atât curaj și energie să faci asemenea lucruri. Dar când începi să povestești mai mult, îți dai seama că toate au început undeva mai demult, și marile „realizări” sau decizii care ne uimesc pe noi sunt de fapt doar o ultimă manifestare a unei atitudini deschise și a ambiției de a face mai mult.
Înainte de a se aventura în State, a făcut o grămadă de lucruri în Timișoara. Pe lângă faptul că face tenis de când se știe, a jucat într-o piesă de teatru. Aceeași piesă cu Timeea de fapt (mică-i lumea!). De asemenea, a participat la proiecte care au ajutat-o să se dezvolte, organizate de AIESEC și Asociația Tineretul ONU. Ah și participarea la Balul Vienez a fost o experiență în sine… dar poate altă dată despre asta.
Mereu a încercat lucruri noi, a fost deschisă și a fost serioasă în ceea ce a făcut. A învățat să-și asume responsabilități și să fie proactivă. De exemplu, de 1 Decembrie le-a făcut colegilor o prezentare despre România.
Și a avut norocul de a avea în jur oameni grozavi, care să o susțină. Pentru părinți nu a fost ușor să-și vadă o fată plecată peste hotare, darămite 2. Dar, „dacă știu că nouă ne va fi mai bine, ne lasă. Mereu ne-au lăsat să decidem ce vrem să facem și cum și ne-au susținut cum au putut”.
Pentru viitor își dorește să devină ortodont (un fel de dentist, să nu mai cauți). Pe lângă asta, vrea să vadă și restul lumii: India, Hong Kong, America de Sud, Africa de Sud.
A fost atât o călătorie geografică, dar și interioară pentru ea și acum vede „normalitatea prin alți ochi. Îmi spune ea, „ceea ce înveți rămâne cu tine, de aceea îmi place să mă aventurez și să încerc atâtea lucruri noi”.