Un articol de Diana Adina Nițu.
Sunt aproape 365 de zile, 12 luni, 1 an de când locuiesc în Timișoara și nu mă laud, MĂ MÂNDRESC!
Primul lucru care îmi vine în minte când aud sau citesc „Timișoara” este mișcarea. Activitatea, ritmul și organizarea sunt trei piloni care definesc această „proprietate” a orașului. Eu o numesc „mișcare”, poate tu îi spui „agitație”, dar pentru mine energia transmisă de autobuzele, troleibuzele și mașinile ce ocupă în fiecare secundă câte o bucățică de șosea, nu mă face decât să simt pulsul Timișoarei – o mișcare ritmică, nicidecum o agitație.
Orașul acesta e ca un automobil în care toate se mișcă la unison, în același timp, în aceeași direcție, în același sens, sub același bord de control și sub comanda aceluiași conducător: omul.
Oamenii, timișorenii – prin definiție, locuitorii Timișoarei, dar în esență rotițele ce pun în funcțiune mișcarea orașului de pe Bega, prin activitatea lor zilnică, realizează ceea ce orice oraș trebuie să aibă: VIAȚĂ!
Fie că vorbim despre tanti care vinde flori, domnul vatman sau domnișoara ce servește înghețată, vorbim despre oamenii care oferă culoare și vitalitate prin simpla lor existență și ocupație. Dacă oamenii nu ar trebui să ajungă la serviciu, mijloacele de transport nu ar circula, iar șoselele ar fi goale, orașul pustiu și atmosfera plictisitoare. E o analogie banală, dar acum poate înțelegi ce vreau să spun despre mișcare și cât de importantă este ea în existența și frumusețea unui oraș, iar Timișoara are acest lucru.
Timișoara are mișcare și sentiment! Mișcare și sentiment…ce armonios sună. Dar nu doar cum sună, cum se simte, cum se trăiește! Timișoara e un oraș inspirațional și oriunde ai merge, fiecare colțișor îți trezește o senzație sau o stare diferită…cel puțin, mie asta îmi face. Îți propun să facem o călătorie prin Timișoara și totodată prin tărâmul „Celor mai frumoase trăiri” să-ți arăt cum văd și cum simt eu orașul: Complexul Studențesc – tinerețe, Parcul Copiilor – jovialitate, Parcul Rozelor – romantism, Bega – continuitate, Ceasul cu Flori – viitor, Piața Victoriei – activitate, Piața Libertății – deschidere, Piața Unirii – mister, Bastion – tradiție, Punctele Cardinale – oportunitate, Parcul Botanic – liniște, Iulius Mall – diversitate.
Dacă ți-a plăcut plimbarea, în continuare, vreau să știi că toate acestea formează un întreg, formează iubirea, iubirea față de Timi (așa îl mai alintăm eu și prietenele mele). Până și atunci când nu hoinăresc cu adevărat, hoinăresc cu mintea prin oraș și-mi doresc ca el să-mi păstreze ce are mai bun și să mă ajute să creez niște amintiri cu adevărat memorabile. Pentru că eu vreau să-mi fie martor și totodată complice la tot ce fac sub acoperișul său, fiindcă îl iubesc!
Când ajungi în Timișoara, acceptă invitația orașului și iubește! Iubește-l! Știu că ai timp, doar fă din asta o prioritate! Bucură-te și profită de tot ce Timi îți oferă! Nu ocoli nimic! Nici măcar Bega! Mergi pe râu nu pe podul de deasupra lui. Spune „DA!” plimbărilor pe malul Begăi și spune „CU SIGURANȚĂ!” aventurilor cu hidrobicicleta.
Auzeam destul de des sintagma „orașul de pe Bega”. La început nu am realizat ce înseamnă defapt asta. Foloseam și eu aceeași expresie. La un moment dat, am conștientizat ce se ascunde în spatele acestor cuvinte: un simbol și atunci am început să simt cu adevărat „orașul de pe Bega”.
Râul acesta lasă mister și calm și duce cu el orice urmă de neînțelegere și greutate…și face asta continuu. Bega nu este doar un simplu râu, ea este reprezentanta Timișoarei dincolo de granițele orașului. Ea vorbește în numele Timișoarei, acolo unde bariere invizibile îi opresc acesteia întinderea, și spune tuturor cât de extraordinare sunt zilele, fascinante nopțile și diferiți oamenii.
Dacă ar fi să mă poată auzi, i-aș spune râului: „Dragă Bega, Mulțumesc pentru serile răcoroase pe care le-ai petrecut cu mine, mulțumesc pentru tăinicia cu care îmi păstrezi secretele, mulțumesc pentru că mă vei îmbrățișa mereu când voi avea nevoie. Fii la fel mereu! Cu drag, o prietenă recunoscătoare.”
Vorbind despre simboluri, Timișoara este plină de embleme culturale care îî oferă unicitate și frumusețe. Printre acestea pot aminti Sinagoga din Cetate, Opera Națională Română sau Catedrala Mitropolitană. Cu siguranță auzi o grămadă de lucruri despre ele, mereu aceleași, dar cu siguranță nu ai auzit niciodată ce aud eu sau ce văd eu… Ei bine, aud des „cântecul” puternic și ritmic al clopotului catedralei, văd artă la avizierul Operei și istorie pe pereții Sinagogăi. Clișeic, nu? Poate nu ți se pare nimic special în ce am zis cu un rând mai sus, însă secretul meu este că privesc mereu din „perspectiva turistului”, așa o numesc. Chiar dacă trec de cinci ori în aceași zi pe lângă o clădire, de fiecare dată încerc să-i găsesc un detaliu pe care nu l-am remarcat data trecută când am privit. Și astfel, mereu mă las surprinsă de clădirile simbol ale orașului de pe Bega.
Simboluri, simboluri și iar simboluri! E plină Timișoara de așa ceva. Dar mă întreb oare dacă însemnele se încadrează tot la simboluri? Eu le-am văzut, iar apoi le-am observat cu adevărat. Dacă ești confuz și nu știi despre ce vorbesc, vei afla în următoarele cuvinte: scrijelituri pe lemn.
Le-am privit și am fost curioasă să le aflu povestea. Nu am putut. Însă am putut să-mi dau seama de ce e mai bine ca povestea lor să rămână necunoscută pentru mine: pentru că povestea e a creatorilor. De ce au făcut asta? Doar ei știu. Cum? Știu doar copacii. Tot ce știu eu e că am văzut libertate.
Libertatea pe care a primit-o creatorul din partea orașului. De ce văd asta? Nu știu. Prin ce văd asta însă… prin spectaculoasa „pânză” a artistului care e reprezentată de un obiect ce aparține orașului.
Chiar dacă poate libertatea nu a venit ca un acord de desfășurare a activității, libertatea a venit prin faptul că orașul a îmbrățișat capodopera artistului, astăzi arătând cu mândrie tuturor, personalitate prin personalizare.
Acum, poate ai observat sau nu, că am accentuat niște cuvinte și anume: mișcare, culoare, sentiment, simboluri, însemne și libertate. La toate acestea aș vrea să mai adaug rezistență, pentru că toate acestea au existat de la începutul călătoriei mele în cunoașterea Timișoarei și încă rezistă. Au rezistența unui lacăt, aș putea spune. Singurul lucru care le-ar putea degrada ar fi timpul, însă el, prin încercarea lui, doar ar schimba „haina” lacătului, făcând-o ruginie și și-ar marca trecerea asupra strânsei legături. Aproape 365 de zile, 12 luni, aproape un an… Puțin timp în viața unui om, dar suficient pentru a descoperi mai mult decât își poate vreodată propune să descopere.
Noi oamenii avem perspective diferite, vedem lucrurile diferit, însă sper că am putut să-ți transfer cu succes imaginile pe care le văd eu.
Acum închide ochii și deschide-i din nou! Mult succes în noua călătorie ce tocmai ai pornit-o! Țintește, potrivește și fotografiază! Fotografiază cu cele mai profesionale lentile, ochii tăi și împărtășește tuturor modul în care ei privesc Timișoara, modul în care tu observi Timișoara.
Acest articol face parte din concursul Timișoara văzută prin alți ochi. Mai multe detalii aici. Conținutul acestuia nu reprezintă neapărat punctul de vedere al Grozav!