Aceasta este povestea lui Nelu Bîlteanu, care de 10 ani este șofer de tir și transportă diverse lucruri prin toată Europa. Sunt povești și amintiri pe care le-a adunat în toți acești ani. Unele frumoase, altele mai grele, dar toate au la bază pasiunea pentru condus și dorința de a oferi un trai mai bun familiei.
Sunt sigur că e o poveste în care majoritatea șoferilor se regăsesc. Cu toții își asumă riscuri, trec prin peripeții pe care nu ni le putem imagina, dar totuși găsesc și își creează momente frumoase și ajung să mențină legături cu străinii, singurul lucru în comun pe care îl au cu aceștia fiind breasla din care fac parte.
Aceasta este povestea lui Nelu, spusă chiar de el. Enjoy.
„Au trecut aproape 10 de ani de când am ales să fiu șofer profesionist, dar mă simt de parcă am început ieri. Fiecare tură de 4 sau de 6 săptămâni aduce o experiență nouă și de fiecare dată întâlnesc ceva inedit.
Sunt șofer profesionist de atât de mulți ani că nici nu mai știu exact când am început. Îmi aduc aminte că era perioada când fata mea intrase la liceu – atunci am știut că este timpul sa încerc altceva, ceva care să ne aducă un trai mai bun.
Într-una din zile am văzut lipit pe un stâlp un anunț prin care se căutau șoferi pe tir, iar un test urma să fie dat în Ungaria. Am plecat cu foarte mari emoții, am dat testul, am luat interviul și astfel, după 2 săptămâni urma să am prima mea cursă.
Îmi amintesc cum fata mea m-a condus până în stația de unde trebuia să fiu luat, pentru că soția mea plângea prea tare pentru a mă putea conduce. Și am pornit la drum, neștiind ce mă așteaptă, însă un lucru era sigur: nu aveam de gând sa mă dau bătut, oricât de greu mi-ar fi fost.
Povești sunt multe. Chiar în prima tură, oprit fiind într-o parcare, a venit un băiat la mine și mi-a spus că e și el șofer pe camion, că a rămas fără bani de țigări și că își vinde laptopul în schimbul unei sume modice de 100-200 euro. Mi-a arătat laptopul, nu știam eu foarte multe despre el, însă mă gândeam că 100 de euro sigur merită.
Atunci am mers cu el într-un magazin din apropiere și am cumpărat țigări în valoare de 100 de euro, neavând cash la mine. În drum spre mașină, băiatul era în urma mea, eu m-am urcat în mașină, el mi-a întins geanta de laptop, am dat mâna și el a plecat.
Imediat după, când am deschis geanta, în loc de laptop am găsit pachete de sare cât să-mi ajungă tot anul. Am ieșit repede din mașină, dar nu mai era nici urmă de acel om. Ulterior, un alt șofer mi-a zis că a văzut toata faza. Mi-a povestit că atunci când eu am urcat în mașina, mai era un alt băiat cu o geantă identică și au schimbat-o cu cea în care era laptopul.
Am zis că asta este, sigur nu voi fi nici primul, nici ultimul păcălit. Și mai târziu am mai întâlnit astfel de oameni prin Italia ori prin Franța. Acum, când încearcă sa îmi vândă ceva îi întreb daca sunt tot pachete de sare și imediat pleacă.
În toți anii aceștia am transportat foarte multe – de la baloți de fân până la hârtie igienică, televizoare HD și altele. Indiferent de încărcătură, întotdeauna m-am încadrat în timpul pe care îl aveam pentru a ajunge la depozit și a descărca.
La început a fost foarte greu, nu știam cum o să mă descurc, cum o să fie fără familia mea. Nu este deloc ușor să stai în fund toată ziua și să conduci întruna, să îți faci singur de mâncare, să dormi doar în camion. Dar nu mă plâng, pentru că acest job mi-a permis să-mi urmez pasiunea de a conduce.
Chiar și acum, în săptămâna pe care o petrec acasă, mereu îmi găsesc de lucru pe la mașină, sau fac un drum până la țară. Nu pot sta liniștit înăuntru. Camionul este a doua mea casă.
Am văzut că tot mai mulți tineri aleg să devină șoferi pe camion, însă nu toți sunt făcuți pentru asta. Este destul de greu sa stai atât de mult timp plecat de acasă, să vezi în față doar mașini și drumuri, însă eu aș alege această meserie din nou.
Bineînțeles că n-a fost ușor în primele curse, nu vorbeam nici o limbă străină și nu știam cum mă voi descurca. Îmi amintesc când am rămas o dată blocat în Anglia, a venit un polițist, am încercat să îi explic unde ar trebui să ajung și m-a condus cu mașina de poliție până unde trebuia să descarc. Nu m-aș fi așteptat niciodată la asta. Acum pot să spun că sunt expert în “rom-galeză-franceză-germană-etc.”.
Acum drumul din Franța către Anglia îl știu cu ochii închiși. Cel mai dificil este în Franța, la Calais, unde sunt sute de imigranți clandestini care încearcă să se urce în camion pentru a trece ilegal în Anglia. Am avut un coleg căruia i-au găsit în remorcă 16 imigranți ascunși printre paleți. Trebuie să fim foarte atenți pentru că amenda este de 2000 de lire pentru fiecare persoană clandestină găsită în camion.
Sunt foarte mulți sudanezi, afgani, femei și copii, care vor să ajungă în Anglia cu orice preț. Problema este că ei îți taie prelata pentru a se urca, iar la depozit, când ajungi să descarci, te refuză din acest motiv. După ce am auzit ce au pățit colegii mei, mi-am pus și un lacăt și mi-am securizat remorca și cu câteva șuruburi care nu pot fi desfăcute într-un timp atât de scurt.
În aproape 10 ani, am schimbat doar 3 firme. Simt că încep să îmbătrânesc și îmi este din ce în ce mai greu să plec la drum. Dar nu vreau să mă opresc până când nu îmi voi vedea copiii realizați și la casa lor. Atunci voi ști că misiunea mea s-a terminat cu bine.
Acum stau 4 săptămâni plecat și 1 săptămână acasă, am lucrat și 6 cu 2, sau 8 cu 2. După atâția ani, am început și eu să îmi pierd răbdarea și abia aștept să ajung acasă, la familia mea. Dar la început, abia așteptam să plec, pentru că aveam șansa să vad atât de multe și mă pot lăuda că Parisul îl cunosc ca în palmă (chiar dacă doar de la înălțimea cabinei).
Am prins multe sărbători plecat, însă cam de fiecare dată am staționat în parcări și am petrecut cu alți colegi, chiar dacă nu erau toți români. Am făcut grătare, chiar și ciorbă, am înroșit ouă și ne-am distrat cum am putut.
Ca în oricare meserie, sunt și avantaje și dezavantaje. Ideea este să nu începi această meserie doar de dragul banilor, pentru că nu vei rezista foarte mult timp. Trebuie să îți și placă să conduci și să fii mai mult singur.
Nelu Bîlteanu, șofer profesionist.”
Cred că în ziua de astăzi tindem să etichetăm „joburile de rând”, cele care nu cer facultate sau alte specializări șmechere ca fiind mai puțin importante.
Dar când asculți astfel de povești, când vezi cât efort, tenacitate și pasiune îți trebuie pentru o astfel de ocupație, parcă ceea ce e cu adevărat important devine mai neclar, iar oamenii care au aceste ocupații merită tot respectul pentru ceea ce fac pentru a-și susține familiile.