De Ina Pura
Bună, eu sunt Ina și de 4 ani sunt plecată în Danemarca la studii. Înainte de a ajunge aici, o mare parte din timp era dedicată activităților creative: expoziții, târguri, tot ce ține de handmade & craft. Dar mă implicam și în alte proiecte care mi se păreau interesante și de suflețel 🙂
După terminarea liceului, am început Facultatea de Arte, la Universitatea de Vest, pe profil Design Grafic, mergând în paralel la Facultatea de Litere (tot la Vest desigur), pe profil latină-engleză. La scurt timp, am simțit că am nevoie de ceva mai mult. Focusul meu principal era să-mi dezvolt creativitatea și latura artistică. La momentul respectiv în țară lucrul acesta lăsa mult de dorit deoarece peste tot e „bătaie” să rămâi sau să intri la buget. Lucru ce influențează foarte mult libertatea de exprimare, mai ales într-o școală de arte.
Din păcate, nu avusesem oportunitatea să călătoresc prea mult, așa că, simțind că e timpul, am oprit ambele facultăți și mi-am pregătit sufletul, gândurile, buzunarul și familia că voi pleca la școală în altă țară, pentru un nou început.
Am plecat în Danemarca, în Odense mai exact. Aici am început (și terminat) studiile în Multimedia Design, finalizând cu o licență în Inovație și Antreprenoriat.
De ce am vrut să plec? Nu pentru că nu mi-ar plăcea Timișoara sau România. Însă am simțit că nu mi se oferă ceea ce mă așteptam să experimentez la acea vârstă și în acel context. Aveam nevoie de provocări reale care să ajute la construirea unui om de viitor, nu a unui om care acceptă rutina de la vârstă tânără.
Nu păreau să se deschidă ușițe prea curând, sau să îmi împlinesc sufletul cu ce simțeam atunci, așa că am hotărât să merg undeva unde să mi le deschid singură. Am vrut să mă pot realiza, ca mai apoi sa mă pot întoarce cu ceva bun de oferit, la timpul potrivit.
Sistemul este cum este, însă… acasă e acasă!
Ador zona rurală, mirosul de verde, de praful umezit de ploaie, de fân (atât proaspăt, cât și în forma finală, aburindă, lăsat în urma jivinelor). Îmi plac portul simplu și simțământul de libertate.
Nu sunt atrasă de orașele moderne, nici de țările extrem de dezvoltate și populate.
România este minunat de frumoasă și regret mult că nu o cunosc cum simt că ar trebui să o cunosc. Nu am umblat cât mi-aș fi dorit să umblu în țara mea și, asta cu siguranță este în plan pentru viitor!
Odense, oraș internațional, din Danemarca, este pe placul meu în principal pentru spațiile sale verzi, multitudinea de parcuri, populate de rațe și lebede, de grupuri de studenți. E plin de tineri, bătrâni, copii și oamenii sunt foarte activi și deschiși aici. Toata lumea știe engleza, inclusiv seniorii, lucru ce mi-ar plăcea să fie la fel și în România. Este foarte important să ai libertatea de a comunica într-o limbă comună.
Odense este curat, prietenos și cuminte și mi-a fost cămin pentru aproape 4 ani, pe toată durata studenției mele. Mă bucur ca am ales acest oraș și nu cred că mi-ar fi plăcut la fel în Copenhaga sau altundeva mai aglomerat sau mai zgomotos.
Care sunt diferențele dintre români și danezi?
În primul rând, danezii au un sistem foarte bine pus la punct comparativ cu cel din țara noastră. Oamenii nu sunt strânși cu ușa, nu trăiesc de pe o zi pe alta și diferențele de venituri nu sunt atât de mari.
Studenții și elevii danezi primesc ajutor financiar de la stat, suficient cât să se poată întreține singuri în alt oraș, cu chiria și cu cheltuielie lunare.
Bătrânii au pensii frumoase, iar șomerii primesc ajutor social lunar timp de 2 ani în caz că nu își găsesc job. Însă nimeni nu ia lucrurile pe tavă și nimeni nu stă pe șomaj doar ca să profite de venit.
De asemenea, internaționalii primesc ajutor de la stat timp de 2 ani după terminarea facultății. Timp și bani ce le oferă răgaz să învețe limba, în caz că nu au făcut-o până atunci, și să își găsească un loc de muncă. Sau, sunt ajutați să se reorienteze spre altă țară din Europa, fiind susținuți financiar de statul danez timp de 3 luni în respectiva țară.
Cu alte cuvinte: nimeni nu „cade”. În comparație cu românii, danezii nu au același nivel de stres, sunt mult mai veseli, zâmbesc pe stradă, sunt deschiși și se simt în siguranță.
Pe partea opusă, din aceleași motive: sunt înceți, mai puțin empatici, nu riscă la fel de mult în a începe lucruri noi (nivelul de antreprenoriat este scăzut), sunt comozi.
Viața în Danemarca
De când am venit aici m-am implicat în diferite activități, am creat o grămadă de proiecte de succes și am reușit să rămân atât în sfera creativă cât și în cea de ajutor social.
Nu pot alege un moment care să fie „cel mai cel”, însă cu siguranță momentele de glorie, atunci când m-am simțit apreciată, respectată, acceptată și încurajată să continui ceea ce fac, au fost cele care m-au ținut pe linia de plutire.
Am început prin a mă angaja în activități în uniunea studenților facultății unde am studiat, Lillebaelt Academy. În scurt timp am ajuns să fiu vicepreședinte, ca mai apoi, în doar 6 luni, să fiu președinte peste departamentul de Multimediadesign și comunicare. Această poziție mi-a deschis orizontul mult, mi s-a extins rețeaua de cunoștințe, am primit susținere uriașă în crearea proiectelor pentru studenți, am inițiat workshop-uri pe subiecte multimedia, activități interactive între internaționali și danezi, am introdus noi concepte în scoală, păstrate și astăzi.
Ca să mă susțin aici, am lucrat ca tot omu’ joburi de internaționali (joburile celor fără de limba daneză adică): de la curățenie, la restaurante, ca și bucătar, până la dus ziare noaptea.
Cheltuielile pe lună sunt foarte mari dacă nu ai job. Doar chiria e aproximativ 2500 de lei, la care se adaugă lunar telefonul, și o dată la 3 luni internetul și curentul. Dacă locuiești într-un campus, cheltuielile sunt ceva mai scăzute, însă împarți baia și bucătăria, uscătoria etc. cu alții.
Este destul de greu să obții un job pe domeniu dacă nu știi limba daneză, însă joburile studențești sunt relativ la îndemâna tuturor.
Cel mai satisfăcător job a fost cel de la centrul de refugiați, în sudul insulei, unde am ținut workshop-uri creative cu femeile și copiluții de acolo. Deși făceam drum și cu tren și cu mașina până acolo și veneam ruptă de oboseală și fizic și psihic, experiența a meritat din plin.
Cel mai mult mă deranjează clima aici și îmi lipsesc anotimpurile de acasă.
Vremea de aici este horifica, deprimantă și nesimțită. După o zi de soare (de maxim 20 grade Celsius) vin 4 zile de ploaie, vânt și viscol.
Și nu vorbesc de adieri romantice, ci de rafale ce te încetinesc pe stradă, ce-ți fâlfâie pleoapele atunci când mergi pe bicicletă și, având în vedere că aceasta este principalul mijloc de transport al majorității… have fun biking.
Îmi este rar dor de casă și mi-e destul de greu, când vin în vacanțe, să mă reacomodez cu stilul și traiul de acolo. Încă nu sunt pregătită sa mă întorc.
Cum se vede Timișoara de la aproape 2.000 km distanță?
S-a schimbat ceva, pare-se, de când am plecat. Piața Libertății, Piața Unirii, nu mai sunt ce au fost. Păcat de spațiul verde ucis, păcat de anularea aproape completă a vegetației… dar cine știe… poate sunt planuri în viitorul apropiat și pentru verde.
Ajung rar pe acasă pentru cât sunt de aproape (aprox 1700km). Vin doar de 2 ori pe an, asta dacă surâd astrele portofelului. Însă de fiecare dată când vin, redescopăr orașul.
Nu știu dacă e neapărat în bine sau în rău, în ceea ce privește renovarea și reconstrucția orașului. Nu mă pot pronunța, deoarece… încă nu e gata… deja de atâta timp, însă sper că totul va fi bine.
Cât despre restul noutăților, sunt mereu bucuroasă să văd noi mișcări inovatoare, noi întreprinderi, cofetării, restaurante, școli aranjate și așa mai departe.
Deci se vede frumos și susțin pe toți cei care încearcă să aducă schimbări în bine oriunde.
Decizia de a pleca a fost cel mai bun lucru pe care l-am făcut până acum. Să fiu departe 4 ani de casă, familie, de comoditatea și siguranța oferită de “fusta mamei” m-a călit Grozav (hint hint 😛 ) pe foarte multe planuri și sunt foarte recunoscătoare că am avut ocazia să fac asta.
Cât despre întors acasă, cu siguranța inima mă cheamă și probabil că mereu o va face, iar când voi simți momentul, nu voi ezita să revin și să aplic în mod pozitiv ceea ce învăț peste hotare.
Pana atunci, va susțin și vă urmăresc cu drag de la distantă, pe voi, cei care mișcați mai mult de un deget pentru a motiva noile (și cele mai puțin noi) generații și a aduce schimbări în bine pe diferite domenii.