Ajung la Bastion și îmi leg frumos bicicleta de un semn cu „Parcarea interzisă”. Mă chinui puțin să găsesc intrarea către mansardă, dar la un moment dat văd o mulțime mai mare de oameni și mă iau după ei. Uite că văd și ușa. Urc la etaj și îmi găsesc un locșor. Mult zumzet, aproape toate scaunele sunt ocupate.
Capete ridicate se uită în jur. Să caute fețe cunoscute, bănuiesc eu. Mă uit și eu, dar nu văd pe nimeni cunoscut. Deodată se aude în spatele meu „Lucas, stăm aici”. Erau un tată și un băiat de vreo 4 ani. Ah, uite că în final văd 2 fețe cunoscute: Sofi și Andrei. „Ceau, ceau”.
Acum toate scaunele sunt pline, mai sunt și persoane care stau în picioare. Sunt oameni de toate vârstele, dar în general tineri. Cam jumătate din ei sunt cu capul în telefon. Deodată se aude o voce în microfon. Toată lumea tace și privirile se ridică.
Eu sunt un mare fan al cafelei și cafenelelor. Și aseară am „gustat” dintr-una foaaaarte diferită, dar la fel de energizantă. Și trebuie să o încerci și tu.
E vorba despre Cafékultour și se întâmplă chiar zilele astea în Timișoara. A fost frumos aseară (ai și un demo mai jos). A fost o combinație de dans, o muzică foarte diferită și jocuri de lumini. Toate în același timp. Am fost să stau puțin de vorbă cu organizatorii și să aflu mai mult despre cum a început totul. Că deh, trebuie să știm „de ce”.
Totul a pornit în 2005. Directorii de atunci ai Institutului Francez și Centrului Cultural German stăteau la o cafea, bineînțeles. Discutau despre cum pot face mai mulți tineri să fie interesați de cultură. Instituții gen muzee erau mult prea intimidante pentru a aduce tinerii acolo. Și așa a apărut ideea. Dacă e mai greu să aduci tinerii la evenimente, s-au gândit să aducă evenimentele la ei. Și ce loc mai plăcut și frecventat de tineri decât o cafenea? Așa a luat naștere prima ediție a Cafékultour.
Acum, 11 ani mai târziu, sunt artiști din mult mai multe țări decât Franța, Germania sau România. Deși inițial sprijinit financiar doar de țările celor două consulate, astăzi administrația locală e foarte implicată. Anul acesta sunt 7 zile de evenimente.
Personal îmi e greu să spun de ce mi-a plăcut (asta exceptând faptul că aș cere-o în căsătorie pe dansatoare). E foarte diferit față de orice ce am experimentat până acum. Și mi-au spus și ele că „aducem artiști care nu au mai fost la noi. Chiar și anul acesta sunt 2 trupe care vin prima dată în Timișoara și apoi merg în turnee în regiune. Proiectul promovează tinerii creatori contemporani și le dă mână liberă să prezinte cultura”.
Acum, pentru mine, e prima dată când particip la eveniment. Dar mi-au spus că „au fost oameni care ne-au întrebat despre ce planuri avem anul acesta încă din octombrie-decembrie. Sunt oameni care au fost la fiecare ediție. Deja suntem prieteni. Vino și data viitoare și poți vorbi cu ei”. S-a făcut!
Am rămas surprins când le-am întrebat pe fete de ce ar trebui să participe cineva la eveniment. „Nu trebuie să participe” îmi spune una dintre ele. Cee! Mă gândesc eu. „Dacă cineva m-ar opri pe stradă și m-ar întreba de ce să participe nu i-aș zice să participe. I-aș spune să intre pe site și să se uite peste program. Și ar fi imposibil să nu fie ceva care să-i placă”. Aaaa. Înțeleg acum.
Așa că, dragul sau draga mea, aruncă o privire și vezi dacă îți place ceva 🙂 Evenimentul ține până duminică și în fiecare zi se întâmplă câte ceva. Astăzi e o trupă din Cehia.